Data: 15.07.2011
"Există comunități din România cu un potențial ridicat de atragere de fonduri europene, însă multe proiecte sunt blocate, pe criterii politice, la nivel de minister. Birocrația excesivă, utilizată în anumite situații și ca armă politică, lovește în interesele comunităților locale, nicidecum în primarii care le inițiază", le-a spus Andrei Chiliman reprezentanților REGIO, la Bruxelles.
Reprezentanții Comisiei Europene au precizat că au luat act de problemele semnalate în privința atragerii de fonduri europene, precizând că, în discuțiile cu Guvernul României, a fost stabilit un plan de măsuri pentru simplificarea procedurilor de aprobare a proiectelor cu finanțare europeană.
În cadrul reuniunii REGIO, edilul șef al Sectorului 1 a prezentat prioritățile de investiții ale sectorului pe care îl administrează în domeniul eficienței energetice și, respectiv, proiectele de promovare a energiilor din surse regenerabile.
Primăria Sectorului 1 este prima comunitate din România care se implică, prin alocarea unor fonduri pentru finanțarea de investiții, în proiecte locale de eficiență energetică.
Potrivit discuțiilor purtate cu reprezentanții REGIO, românii ar putea beneficia de finanțare pentru montarea de panouri solare, investiție ce ar putea fi suportată din fonduri europene nerambursabile, proiectele urmând a fi realizate de către autoritatea locală. Astfel de investiții ar reduce substanțial factura la energie.
Serviciul Imagine, Cultură, Presă și Informatică
Tel. fix: 021/222.36.24
Tel. mobil: 0721.410.350 - Cristina Dumbravă
E-mail: presa.primaria1@gmail.comAlege-ţi drumul! Noi sensuri unice pe străzile secundare din Sectorul 1