Data: 21.12.2011

Utilajele Romprest, pregătite pentru deszăpezire

Peste 70 de utilaje şi 500 de muncitori sunt pregătiţi să intervină, 24 de ore din 24, pentru a deszăpezi şi a preveni efectele îngheţului pe toate cele peste o mie de străzi din Sectorul 1.

Potrivit prognozei emise de Administrația Naţională de Meteorologie, în următoarele zile în Capitală vor cădea precipitaţii slabe, predominant sub formă de ninsoare. Temperatura maximă va fi de 3-4 grade C, iar cea minimă de -4...-2 grade C.

Utilajele de intervenţie rapidă ale Romprest sunt pregătite să intervină pentru a îndepărta zăpada de pe carosabil şi pentru a preveni formarea poleiului.

"Avem peste 70 de utilaje de deszăpezire dotate cu echipamente de ultimă generaţie, pregătite să întâmpine prima zăpadă din acest an. În plus, toate stocurile de combustibil și material antiderapant sunt asigurate din timp, iar  fiecare director ştie foarte bine ce are de făcut în sezonul rece, tocmai pentru a elimina des-întâlnitul termen "luat prin surprindere", afirmă Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman.

În Sectorul 1 sunt amenajate 16 puncte fixe de intervenţie rapidă formate din utilaje care sunt pregătite să deszăpezească de urgenţă arterele din cartierele unde sunt repartizate. Fiecărui punct fix îi corespunde un anumit număr de străzi principale şi secundare, de care va răspunde fiecare echipaj detaşat în teren. 

Punctele fixe sunt amenajate în zonele:
- Piaţa Victoriei - pastila Kiseleff - Aviatorilor;
- Piaţa Universităţii - Fântână;
- Piaţa Romană - A.S.E.;
- Bd. Beijing - Parcare Pescăruş;
- Berzei - Dinicu Golescu - Ştirbei Vodă;
- Piaţa Gării de Nord - vis-a-vis coloane;
- Iancu de Hunedoara - intrare în Pasajul Victoriei;
- Piaţa Presei Libere - Intrare ROMEXPO;
- Bd. Ion Mihalache - Calea Griviţei - Staţia de carburanţi AGIP;
- Bd. Bucureştii Noi - Bd. Laminorului - Staţia de carburanţi OMV;
- Şos. Bucureşti-Târgovişte - Staţia de carburanţi MOL;
- Şos. Chitilei - Staţia de carburanţi PETROM/ LUKOIL;
- Șos. Pipera - Stația de carburanți PETROM;
- Str. Alex. Şerbănescu - Str. Nicolae Caranfil - Staţia de carburanţi AGIP;
- Şos. Bucureşti-Ploieşti - Staţia de carburanţi PETROM (Mioriţa);
- Piaţa Arcul de Triumf.

Potrivit strategiei de deszăpezire, în Sectorul 1 se va interveni cu prioritate pentru îndepărtarea zăpezii de pe bulevardele principale (pe care circulă mijloace de transport în comun) şi de pe arterele secundare, pe care sunt situate obiective sociale: şcoli, spitale, grădiniţe, sedii de poliţie şi pompieri.

Pentru a uşura operaţiunea de deszăpezire, Poliţia Locală - care a preluat de anul acesta și atribuții de ordine și siguranță publică - va acorda asistenţă echipelor de intervenţie. În caz de ninsoare puternică, Poliţia va închide temporar arterele afectate de ninsoare şi va interzice circulaţia pe timpul nopţii a autovehiculelor pentru a facilita intervenţia utilajelor de deszăpezire. De asemenea, maşinile parcate neregulamentar care blochează operaţiunea de deszăpezire vor fi ridicate.

Sezonul rece începe la data 15 noiembrie 2011 şi se va încheia la data de 15 martie 2012. În funcție de condițiile meteo, intervalul se poate restrânge sau extinde. În toată această perioadă Romprest, societatea care asigură serviciul de deszăpezire în Sectorul 1, va asigura permanenţa şi va aplica Strategia Generală de Deszăpezire, aprobată de Consiliul Local Sector 1.


Serviciul Imagine, Cultură, Presă și Informatică
Tel. fix: 021/222.36.24
E-mail: presa.primaria1@gmail.com