Data: 22.01.2013
Lege și ordine în perimetrul școlilor din Sectorul 1!
Primăria Sectorului 1 a securizat unitățile de învățământ din această zonă administrativă! În cursul anului 2012 nu a avut loc nicio infracţiune cu violenţă şi niciun alt incident în perimetrul şcolilor din Sectorul 1 de natură să pună în pericol siguranţa elevilor.
Elevii și preșcolarii care învață în grădinițele, școlile și liceele din Sectorul 1 sunt în siguranță pe toată perioada orelor de curs datorită măsurilor luate de administrația locală pentru prevenirea actelor de vandalism în perimetrul acestora.
Încă din anul 2009 toate unităţile de învăţământ aflate în administrarea Primăriei Sectorului 1 sunt dotate cu butoane de panică conectate la dispeceratul Poliţiei Locale, timpul de răspuns al echipelor de intervenţie fiind de maxim 7 minute de la acţionarea acestora. Echipamentul de alarmare este montat în fiecare unitate de învăţământ într-un loc uşor accesibil personalului de pază şi se utilizează în următoarele situaţii: pătrundere fără drept în unitatea de învăţământ, intrare prin efracţie, atac asupra personalului de pază, tulburarea ordinii şi liniştii publice, urgenţe medicale etc.
De asemenea, administrația locală a montat până în prezent zeci de camere de supraveghere în aproape jumătate din școlile și liceele din Sectorul 1 care asigură o monitorizare permanentă a tot ce se întâmplă în zonă şi permit intervenția rapidă a poliţiştilor locali atunci când este pusă în pericol siguranţa elevilor. Camerele supraveghează permanent accesul, zonele de recreere şi perimetrul exterior al unităţilor de învăţământ şi sunt racordate la Dispeceratul Central al Poliției Locale.
Mai mult, echipaje ale Poliţiei Locale Sector 1 patrulează pe toată perioada orelor de curs în perimetrul unităţilor de învăţământ. Măsura vizează prevenirea de fapte antisociale care ar putea afecta siguranţa şi integritatea fizică a copiilor şi elevilor, precum şi intervenţia operativă a polițiștilor locali pentru prinderea eventualilor agresori.
Totodată, la 44 de unităţi de învăţământ au fost montate un număr de 45 de sisteme de alarmare antiincendiu.
"Asigurarea legii și ordinii pe străzile Sectorului 1 în general și în perimetrul unităților de învățământ în special reprezintă o prioritate a administrației pe care o conduc. În contextul actual, marcat de o criză economică prelungită, când constatăm o creştere a nivelului infracţionalităţii la nivel naţional, orice autoritate responsabilă trebuie să răspundă cu măsuri concrete de prevenire a oricărui tip de agresiune. Prin măsurile pe care le-am luat în ultimii ani am reușit să punem în siguranță unitățile de învățământ pe care le administrăm și să garantăm siguranța copiilor și nepoților noștri", afirmă Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman.
În plus, Primăria Sectorului 1 a securizat antiseismic majoritatea unităților de învățământ pe care le administrează. Din cele 32 de unităţi de învăţământ aflate în administrarea Consiliului Local Sector 1 care necesitau lucrări de consolidare au fost securizate până în prezent 28 dintre acestea.
În anul 2012 au fost demarate lucrările de consolidare la 2 unităţi de învăţământ (Grădiniţa de Copii nr. 50 şi căminul de la Colegiul Tehnic de Material Rulant pentru Transporturi Feroviare), lucrări care vor fi finalizate în anul 2013.
În urma expertizelor tehnice realizate până în prezent, mai sunt de executat lucrări de consolidare la alte 2 unităţi de învăţământ preuniversitar.
"Încă din 2004 am demarat un amplu program de consolidare a clădirilor de interes public din Sectorul 1: unități de învățământ, spitale și sedii administrative. Aceste clădiri sunt tranzitate zilnic de sute de persoane şi nu ne putem permite să punem în pericol siguranţa elevilor, a pacienţilor şi a tuturor acelora care apelează la serviciile unei instituţii publice din Sectorul l", a mai afirmat edilul Andrei Chiliman.
Serviciul Imagine, Cultură, Presă și Informatică
Tel. fix: 021/222.36.24
E-mail: presa.primaria1@gmail.com