Data: 24.01.2014
Comandament de iarnă la Primăria Sectorului 1
Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a convocat în dimineața zilei de vineri, 24 ianuarie 2014, comandamentul de iarnă pentru a se asigura că utilajele de intervenţie rapidă ale Romprest sunt pregătite să intervină pentru a îndepărta zăpada de pe carosabil şi pentru a preveni formarea poleiului.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu de ninsori şi viscol pentru Bucureşti şi 10 judeţe din țară, valabilă de vineri, ora 18.00, până duminică, la ora 18.00. Potrivit meteorologilor, în zonele aflate sub avertizare de cod portocaliu, ninsorile vor fi abundente, iar vântul va sufla cu peste 70 de kilometri pe oră, viscolind şi troienind zăpada.
La momentul transmiterii acestui comunicat, aproximativ 70 de utilaje şi 300 de persoane sunt pregătite să intervină pentru deszăpezirea şi combaterea poleiului pe toate cele 1080 de străzi ale Sectorului 1. Încă din seara zilei de joi, 23 ianuarie, orele 20.00 utilajele companiei Romprest -prestatorul serviciului de deszăpezire din Sectorul 1– au fost poziționate preventiv în 21 de puncte fixe și vor acționa cu promptitudine imediat ce vremea se va înrăutăți.
Potrivit strategiei de deszăpezire aprobată de Consiliul Local Sector 1, compania Romprest este pregătită să intervină în perioada sezonului rece 2013- 2014 cu aproximativ 70 de utilaje ajungând până la 90 de utilaje în cazul în care condițiile meteo o vor impune. Utilajele de deszăpezire sunt dotate corespunzător: abrollkippere, autocisterne, basculante, auto-cisterne multifuncţionale, încărcătoare frontale, multicar, tractoare şi unimoguri.
Totodată, 300 de persoane - minim 100 de persoane/pe schimb, vor acţiona 24 din 24 h, în vederea îndepărtării manuale a zăpezii de pe trecerile de pietoni, din staţiile RATB, refugii RATB, căi acces instituţii publice etc. Numărul personalului va fi suplimentat, în funcţie de condiţiile meteo.
Compania Romprest a luat din timp măsuri pentru asigurarea stocului de materiale antiderapante. Astfel, prestatorul serviciului de deszăpezire din Sectorul 1 deţine pe stoc, până în acest moment, 6.050 tone de sare şi peste 2.500 tone de clorură de calciu.
În funcţie de evoluţia condiţiilor climatice, cantităţile se vor suplimenta, în vederea desfăşurării activităţii în condiţii optime. Romprest deţine propriile staţii pentru producerea
soluţiilor de clorură de calciu lichide. Materialele antiderapante folosite pentru combaterea poleiului şi a gheţii respectă prevederile legale în vigoare şi îndeplinesc cerinţele privind protecţia mediului înconjurător.
La nivelul Sectorului 1, au fost identificate pentru sezonul de iarnă 2013 – 2014, 21 de puncte fixe unde sunt poziţionate utilaje pregătite să intervină. Punctele fixe sunt: Piaţa Victoriei (intrare pe Buzeşti), Piaţa Victoriei (intrare pe Lascăr Catargiu), Piaţa Romană (intrare pe Dacia), B-dul Aviatorilor (Pescăruş), Piaţa Charles de Gaulle, Calea Floreasca (la intrarea dinspre Pasajul Pipera), Str. Nicolae Caranfil (staţia de carburanţi AGIP), B-dul Aerogării (staţia de carburanţi OMV), Piaţa Victoriei (intrare pe Calea Victoriei), Gara de Nord (vizavi de coloane), B-dul Banu Manta (în faţa primăriei, intrare spre pasaj), Piaţa Victoriei (pastila Kiseleff şi Aviatorilor), Calea Griviţei (sub Pod Grant, intrare pe bretea spre Turda), Calea Griviţei (staţia de carburanţi AGIP Chibrit, intrare spre pasaj), Calea Griviţei (staţia de carburanţi AGIP Chibrit, intrare pe Ion Mihalache), Şos. Bucureşti-Ploieşti (DN1), (staţia de carburanţi MOL - Pod Otopeni), B-dul Poligrafiei (staţia de carburanţi LUKOIL Jiului), Şos. Bucureşti-Târgovişte (staţia de carburanţi MOL Odăii), Şos. Chitilei (staţia de carburanţi LUKOIL Pod Constanţa) şi Aleea Privighetorilor (vizavi de Academia de Poliţie) şi B-dul Bucureștii Noi (staţia de carburanţi OMV).
Informaţii de background:
Gradele de urgenţă
Conform legislaţiei în vigoare, intervenţia Romprest în acţiunea de deszăpezire din această iarnă se va face după următorul program:
Urgenţa 1: vizează arterele destinate traficului RATB (inclusiv pasajele subterane şi supraterane), arterele pe care se află obiective sociale şi de interes public unde acţiunea de deszăpezire se aplică imediat de la declanşarea fenomenelor meteorologice şi se finalizează în maxim 4 ore de la încetarea lor.
De asemenea, prevede şi asigurarea accesului în siguranţă la/de la obiectivele ce deservesc servicii vitale pentru populaţie (sănătate, alimentaţie publică, învăţământ, asigurare energie electrică, termică, transport în comun), dar şi acţionarea la refugiile pietonale ale staţiilor RATB, în maxim 2 ore de la încetarea fenomenelor meteorologice.
Urgenţa 2: vizează acţionarea pe restul arterelor care nu sunt incluse în U1, în maxim 8 ore de la încetarea intemperiilor.
În cazul ninsorilor abundente, sau cu o durată mai mare de 12 ore, se va interveni cu utilaje de deszăpezire pentru degajarea străzilor pe care circulă transportul în comun şi a străzilor pe care se află instituţiile publice: şcoli, spitale, pieţe agroalimentare, staţii de salvare, unităţi de pompieri etc.
Pentru combaterea poleiului sunt aplicate tratamente preventive, în maxim 2 ore de la avertizarea meteorologică, începând cu rampele, podurile şi pasajele rutiere, urmate de celelalte artere cu trafic auto.
Obligaţiile cetăţenilor şi agenţilor economici
Pentru a facilita accesul utilajelor de deszăpezire şi colectare a deşeurilor, persoanele fizice şi juridice, instituţiile publice, unităţile de alimentaţie publică, pieţele şi unităţile sanitare sunt obligate, conform legislaţiei în vigoare să îndepărteze ţurţurii de gheaţă și să cureţe de zăpada şi gheaţa de pe trotuarele aferente imobilelor unde domiciliază sau îşi desfăşoară activitatea, în maxim 2 ore de la încetarea fenomenelor meteorologice, fără a depozita zăpada pe carosabil sau pe gurile de canal.
Deţinătorii de autoturisme sunt obligaţi să poziţioneze maşinile astfel încât să fie permis accesul utilajelor de deszăpezire, pluguit, combatere poleiului, încărcat şi transport zăpadă.
Sezonul rece a început la data 15 noiembrie 2013 şi se va încheia la data de 15 martie 2014. În funcție de condițiile meteo, intervalul se poate extinde. În toată această perioadă Romprest, societatea care asigură serviciul de deszăpezire în Sectorul 1 va asigura permanenţa şi va aplica Strategia Generală de Deszăpezire, aprobată de Consiliul Local Sector 1.
Serviciul Imagine, Cultură, Presă și Informatică
Tel. fix: 021/222.36.24
E-mail: presa.primaria1@gmail.com