Data: 23.05.2014
Regal muzical pentru melomanii bucureşteni
Melomanii bucureşteni "au întâlnire" cu muzica de calitate în ultima săptămână din luna mai! Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor, în parteneriat cu Primăria Sectorului 1, organizează în perioada 24-30 mai festivalul "Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi", un veritabil regal muzical pentru melomanii din Capitală.
Ajuns la cea de-a XXIV-a ediţie, evenimentul, dedicat valorilor din creația muzicală nouă, este găzduit de mari instituţii culturale din Capitală: Ateneul Român, Sala Mihail Jora a Radiodifuziunii Române, sălile George Enescu, Dinu Lipatti şi Sala Mare a Operei Naționale.
Festivalul din acest an va cuprinde peste 20 de evenimente muzicale pentru toate gusturile: de la recitaluri solistice la concerte camerale, corale, simfonice și spectacole de operă. Din festival nu vor lipsi concertele de muzică electro-acustică și spectacolele sincretice-multimedia. Un loc aparte în cadrul evenimentului îl vor ocupa conferințele și workshop-urile susținute de specialiști în domeniu.
Ediția 2014 va prezenta atât lucrări consacrate din muzica românească și străină, precum și lucrări în primă audiție, compuse special pentru acest eveniment de către cei mai importanți tineri compozitori români. Concertul dedicat tinerilor creatori români va scoate la rampă câteva nume noi, de care cu siguranță publicul românesc va mai auzi (Cristina Uruc, Diana Gheorghiu, Alexandru Murariu, Vlad Maistorovici, Dan Variu, Veronica Anghelescu, Diana Simion), la care se vor adăuga lucrările unor compozitori consacrați precum: Dan Dediu, Doina Rotaru, Livia Teodorescu-Ciocănea, Cătălin Crețu, Adrian Pop, George Balint și Octavian Nemescu.
Timp de șapte zile spectacolele care vor încânta publicul bucureştean se vor desfăşura sub bagheta celebrilor dirijori Tiberiu Soare, Voicu Enăchescu, Horia Andreescu, Gheorghe Costin și Jin Wang. Printre artiștii și ansamblurile de renume național și internațional prezenți la festival amintim: Orchestra Națională Radio, Corul de Cameră Preludiu al Centrului Național de Artă Tinerimea Română, ansamblul cameral "Profil", ansamblul de percuție "GAME", pianistul și compozitorul Andrei Tănăsescu, pianistul Mihai Măniceanu, violonista Raluca Stratulat, violoncelista Andreea Țimiraș, clarinetistul Emil Vișenescu, flautistul Ioan Bogdan Ștefănescu, percuționistul Alexandru Matei etc.
Săptămâna Internațională a Muzicii Noi s-a născut imediat după Revoluția din decembrie 1989, ca manifestare plină de entuziasm a libertății de exprimare a artiștilor. Acest festival le-a oferit artiștilor posibilitatea să-și facă cunoscute lucrările și ideile care până atunci fuseseră cenzurate. Mulți tineri s-au alăturat acestui proiect, unindu-se în grupuri şi ansambluri dedicate muzicii noi.
Serviciul Imagine, Cultură, Presă și Informatică
Tel. fix: 021/222.36.24
E-mail: presa.primaria1@gmail.com