Data: 01.10.2014

INVITAȚIE DE PRESĂ: Primăria Sectorului 1, premiată pentru cele mai multe tranzacții cu cardul la nivel național

Contribuabilii din Sectorul 1 sunt, și în 2014, campioni naționali la plata taxelor și impozitelor locale cu cardul. Primăria Sectorului 1 a câștigat, pentru al doilea an consecutiv, competiția națională de plată a taxelor și impozitelor locale cu cardul, organizată de Visa Europe și băncile partenere din România.

Pentru performanța înregistrată, Primăria Sectorului 1 va primi titlul de "Primăria Viitorului" în cadrul unei ceremonii care va avea loc joi, 2 octombrie 2014, începând cu orele 11:00, în Sala de Consiliu a Primăriei Sectorului 1, Șos. București-Ploiești nr. 9-13.

La eveniment vor participa Andrei Chiliman, Primarul Sectorului 1, și Cătălin Crețu, Director Subregional România, Croația și Slovenia Visa Europe.

Visa Europe, împreună cu băncile membre din România, au organizat în perioada ianuarie-martie 2014 competiția națională de plată a taxelor și impozitelor locale cu cardul, la care au fost invitate să participe toate primăriile din țară care acceptă plata cu cardul.



                Prezenţa unui reprezentant al instituţiei dvs. ne onorează.





Serviciul Imagine, Cultură, Presă și Informatică
Tel. fix: 021/222.36.24
E-mail: presa.primaria1@gmail.com