Data: 03.12.2015
Vasile Moțoc: Cinematografele trebuie să aparțină comunității locale
Primăria Sectorului 1 continuă demersurile pentru a aduce cinematografele în patrimoniul comunității locale. Administrația locală își manifestă preocuparea pentru situația celor nouă cinematografe și grădini din Sectorul 1, aflate momentan în administrarea Regiei Autonome a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor (RADEF), unele dintre acestea aflându-se într-o stare avansată de degradare.
Administrația Sectorului 1 solicită RADEF, instituție aflată în subordinea Ministerului Culturii, să predea cinematografele, inclusiv documentele și bunurile mobile ale acestora, în administrarea Consiliului Local al Sectorului 1. Autoritatea locală își propune să reabiliteze și să consolideze, acolo unde este cazul, clădirile cinematografelor pentru a fi redate circuitului cultural.
"Punerea în siguranță a clădirilor de interes public din Sectorul 1 este o prioritate a administrației locale. Avem și disponibilitatea și resursele financiare pentru a consolida și reabilita cinematografele din această zonă administrativă, așa cum am procedat cu majoritatea școlilor, spitalelor și sediilor administrative pe care le administrăm. Solicit Regiei Autonome a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor transferarea în regim de urgență a cinematografelor din Sectorul 1 în administrarea primăriei, pentru că ele trebuie să aparțină comunității locale", a declarat Viceprimarul Sectorului 1, Vasile Moțoc.
Primăria Sectorului 1 a început încă din anul 2009 demersurile pentru trecerea cinematografelor în administrarea Consiliului Local. În conformitate cu prevederile Legii nr. 303/2008, prin care s-a modificat Ordonanța Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, RADEF trebuia să predea Consiliului Local Sector 1 toate cinematografele din această zonă administrativă până la data de 3 iulie 2009.
Prin adresa nr. M/532/23.02.2009, Primăria Sectorului 1 a solicitat predarea sălilor, iar RADEF a răspuns prin adresa nr. 2039/02.03.2009 că le va preda în luna iunie 2009. În 12 octombrie 2009 s-a revenit cu o solicitare, însă RADEF nu a mai răspuns.
Prin urmare, în 2009 Consiliul Local Sector 1 a chemat în judecată RADEF. A câștigat în primă instanță procesul, dar prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 47/2011, Executivul a abrogat prevederile legale privind transferul cinematografelor către consiliile locale. Ca urmare, recursul RADEF a fost admis și cererea Consiliului Local Sector 1 a fost respinsă de Înalta Curte de Casație și Justiție.
În anul 2013, prin decizia 19, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională Ordonanța dată de Guvern în 2011. În consecință, Consiliul Local Sector 1 a chemat din nou în judecată RADEF care a fost obligată de Curtea de Apel București în dosarul nr. 8128/2/2013 să predea cele nouă cinematografe și grădini cinematografice. RADEF a formulat recurs, care se judecă în prezent la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Cinematografele din Sectorul 1 aflate în administrarea RADEF sunt următoarele: Patria, Scala, Excelsior, Dacia, Grivița, Cotroceni, Giulești, Feroviar și Grădina Parc.
Serviciul Imagine, Relații cu Mass-Media și Informatică
Tel. fix: 021/222.36.24
E-mail: presa.primaria1@gmail.com