Data: 30.09.2005
Primarul Andrei Ioan Chiliman a deschis Festivalul "Ani de Toamnă"
Primarul Sectorului 1, domnul Andrei Ioan Chiliman, a participat astăzi, 30.09.2005, la deschiderea oficială a primei ediţii a festivalului "Ani de Toamnă". Evenimentul a avut loc la sediul Clubului Seniorilor din strada Ion Slătineanu nr. 16 şi a fost organizat de către Clubul Seniorilor din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1, cu sprijinul Primăriei Sectorului 1 şi al altor organizaţii neguvernamentale. Totodată, Clubul Seniorilor sărbătoreşte pe 1 octombrie trei ani de activitate şi numără în prezent 500 de membri.
Cu acest prilej, Primarul Chiliman a ţinut să felicite membrii clubului, oferindu-le câte o floare şi a precizat că asistenţa socială a persoanelor vârstnice este o prioritate a administraţiei de sector, în Sectorul 1 funcţionând unul dintre cele mai performante sisteme de asistenţă socială din ţară. Acest sistem a devenit eficient datorită accesării de către DGASPC Sector 1 a numeroase fonduri externe şi datorită unei bune colaborări cu societatea civilă.
Festivalul va continua şi în următoarele două zile, cuprinzând diverse manifestări cultural - artistice, cât şi programe sportive şi de întreţinere corporală. De asemenea, manifestări dedicate Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice vor avea loc pe tot parcursul lunii octombrie.
30.09.2005