Administratori ai asociatiilor de proprietari atestati de Primaria Sectorului 1 Primaria Sectorului 1 a facilitat atestarea administratorilor imobilelor situate în sectorul 1, respectând legislatia în vigoare.
Astfel, au fost atestati în totalitate 560 de administratori începând cu luna august a anului 2003 si pâna în prezent, dintre care 351 în anul 2003 iar 209 de administratori au primit atestatele în acest an, ultima sesiune a concursului desfasurându-se în perioada 28-29 septembrie 2004.
Persoanele care doresc sa fie atestate ca administratori vor adresa o cerere de evaluare Comisiei de Specialitate constituita de Consiliul Local de pe raza unitatii administrativ-teritoriale unde se afla condominiul, însotite de o recomandare din partea presedintelui asociatiei de proprietari.
La cererea de atestare se vor anexa si actele:
1.curriculum vitae;
2.copii legalizate de pe actele de studii, inclusiv certificatul de pregatire profesionala emis în conditiile legii;
3.certificatul de cazier.
Atestatele se elibereaza pentru o perioada nedeterminata si sunt valabile numai pe teritoriul administrat de autoritatea administratiei publice locale emitente.
Mentinerea si/sau angajarea, dupa data de 31 martie 2004, de catre asociatia de proprietari a unui administrator care nu detine atestat obtinut în conditiile legii se sanctioneaza cu amenda de la 15 000 000 lei la 25 000 000 lei, în conformitate cu prevederile legale.
Totodata, anuntam pe cei interesati ca mai pot depune, la Primaria Sectorului 1, dosare cu documentatia mentionata mai sus, pentru a participa la ultima sesiune de obtinere atestatului de administrator de condominiu, care se va desfasura în intervalul ramas din acest an, data desfasurarii concursului urmând a fi anuntata ulterior. Alte detalii pot fi solicitate si la Serviciul Relatii Asociatii de Proprietari al Primariei Sectorului 1.
Biroul de presa