Data: 08.01.2018
Reînnoiește-ți contractul de închiriere a locului de parcare!
Locuitorii Sectorului 1 își pot reînnoi, începând de luni, 08 ianuarie 2018, contractele de închiriere a locurilor de parcare de reședință.
Până la sfârșitul lunii martie, cetățenii Sectorului 1 sunt așteptați la sediul Administrației Domeniului Public Sector 1 (ADP), din B-dul Poligrafiei nr. 4, pentru prelungirea contractului de închiriere pe anul 2018.
Pentru a închiria un loc de parcare de reședință, bucureștenii din Sectorul 1 trebuie să depună următoarele acte:
- cerere de închiriere (care poate fi descărcată de pe site-ul Primăriei Sectorului 1 www.primariasector1.ro, secțiunea Administrația Domeniului Public, subsecțiunea formulare și documente necesare – Compartimentul Parcaje);
- Actul de identitate (buletin) - original și copie;
- Certificatul de înmatriculare al autoturismului cu ITP la zi - original și copie;
- Certificatul de comodat (dacă este cazul) - original și copie;
- Contractul de leasing (dacă este cazul) - original și copie;
- Certificatul de încadrare în Grad de handicap (dacă este cazul) - original și copie;
- O taxă în valoare de 76,65 de lei/loc/autoturism/an.
Dacă până la data de 31 martie 2018, cetățenii care au avut contract de închiriere a unui loc de parcare pe anul precedent nu își manifestă intenția de a-l reînnoi, Administrația Domeniului Public Sector 1 poate atribui locul de parcare respectiv oricărei persoane interesate în ordinea cererilor depuse pe anul 2018.
Închirierea locurilor de parcare de reşedinţă se face în conformitate cu prevederile Hotărârii Consiliului General al Municipiului București (HCGMB) nr. 124/2008 cu privire la strategia de parcare în Municipiul Bucureşti, modificată prin HCGMB nr. 61/2009 și a Regulamentului Intern.
Astfel, atribuirea locurilor în parcările de reşedinţă se face numai cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
a) nu se poate aloca mai mult de un loc de parcare/apartament;
b) se pot atribui numai pentru autoturisme cu ITP-ul la zi;
c) se pot atribui numai persoanelor fizice care domiciliază în imobilul respectiv;
d) se pot atribui numai pentru autoturismele proprietate personală, pentru autoturismele utilizate în baza unor contracte de leasing și pentru autoturismele utilizate în baza unor contracte de comodat.
Pentru prelungirea contractelor sunt necesare Cartea de Identitate și talonul în original.
Programul de lucru este următorul: Luni - 10:00 - 18:00; Marți - 08:15 - 16:30; Miercuri - 08:15 - 16:30; Joi 08:15 - 16:30; Vineri 08:15 - 14:00. Între 13:00 și 13:30 este pauză.
Cererile pentru locurile de parcare se vor reînnoi în fiecare an calendaristic.
Pentru informații suplimentare vă puteţi adresa Serviciului Parcaje al ADP Sector 1 la numerele de telefon: 021.319.32.58/53 tasta 2.
Serviciul Imagine, Relații cu Mass-Media și Informatică