Data: 05.12.2018

Primăria Sectorului 1 va moderniza, gratuit, lifturile din blocurile reabilitate termic

Asociațiile de proprietari vor intra în programul de modernizare a lifturilor
pe principiul "primul venit – primul servit"



La propunerea Primarului Sectorului 1, Dan Tudorache, Consiliul Local a aprobat, în unanimitate, în ședința de astăzi, programul de investiții pentru modernizarea lifturilor din blocurile reabilitate termic. Acest program este menit să completeze și să încheie reabilitarea termică a blocurilor.

În urma deciziei consilierilor locali, Primăria Sectorului 1 va suporta integral costurile, finanțarea fiind asigurată pentru toate categoriile de lucrări de intervenție. Pentru că, așa cum a fost cazul la reabilitarea termică a blocurilor, primăria celei mai bogate comunități din România are resursele necesare susținerii integrale a investițiilor în eficiența energetică a acestora.

"Este un proiect la care eu țin foarte mult, un proiect care face parte din seria angajamentelor pe care mi le-am luat în fața cetățenilor Sectorului 1 atunci când mi-au încredințat mandatul de primar. Pentru realizarea acestui proiect, am promovat modificarea în Parlament a cadrului legislativ care reglementează implicarea primăriilor în finanțarea și realizarea acestui tip de lucrări, fapt concretizat în Legea 231/2017 în baza căreia este gândit acest program", a declarat primarul Dan Tudorache.

Lifturile din blocurile reabilitate termic sau cele din blocurile care vor intra în programul de anvelopare, vor fi modernizate prin implementarea unui pachet de măsuri format din maxim trei soluții generale:

1. Lucrări de înlocuire/reparare, după caz, a troliului cu motor, cablurilor de tracțiune, eșafodajului pentru motor și reductorului, după caz, tijelor, arcurilor, clemelor cablurilor de tracțiune, limitatoarelor de viteză, dar și cablului limitator de viteză și întinzător cablu;

2. Lucrări de înlocuire/reparare a panoului de comandă cu un panou cu microprocesor și variator de frecvență, traductorilor (senzori pentru numărare stații și nivelare), magneților, cutiilor de comandă de palier și din cabina cu semnalizare LED sau LCD și marcaj Braille pentru butoane, cablului flexibil cabina, cablului ușilor, întrerupătorului cap linie cu rolă, dar şi întrerupătorului cu buton ciupercă;

3. Lucrări de înlocuire a ușilor exterioare cu uși automate/semiautomate atât pentru puțuri cu structură din beton armat cât și metalică, dar și a cabinei.

Aceste soluții vor fi aplicate în funcție de situația de la fiecare bloc în parte. Pot fi aplicate una sau mai multe soluții, lucru care va fi stabilit după întocmirea unui amplu studiu de fezabilitate.

Reprezentanții Primăriei Sectorului 1 vor demara o campanie de informare a asociațiilor de proprietari pentru a le prezenta etapele și beneficiile acestui program: reducerea consumului de energie electrică cu până la 30-40%, asigurarea unor condiţii sporite de siguranţă şi confort, precum şi reducerea timpului de aşteptare a ascensorului.

Asociațiile de proprietari vor intra în programul de modernizare a lifturilor pe principiul "primul venit – primul servit", în funcție de data încheierii contractului de mandat. Acestea au obligaţia să desemneze o persoană care să reprezinte asociaţia în relaţia cu administraţia locală.

Dosarul fiecărei asociații de proprietari trebuie să conţină actele asociaţiei (Statutul), procesul verbal al Adunării Generale şi o cerere de înscriere (pe care o vor ridica de la Registratura Primăriei Sectorului 1).





Serviciul Imagine, Relații cu Mass-Media și Informatică
Tel. fix: 021/319.10.13/int.151
E-mail: presa.primaria1@gmail.com