Data: 01.04.2019
“Ziua porților deschise”, în data de 07 aprilie 2019, la Complexul Multifuncțional Caraiman
Locuitorii Sectorului 1 vor beneficia, cu această ocazie, de consultații gratuite la nouă cabinete medicale
Complexul Multifuncțional Caraiman organizează "Ziua porților deschise" pe 7 aprilie, de Ziua Mondială a Sănătății. Cu această ocazie, locuitorii Sectorului 1 vor putea beneficia, în baza actului de identitate, de consultații gratuite, în intervalul 8:00 -18:00, la oricare dintre următoarele nouă cabinete: oftalmologie, urologie, oncologie, stomatologie, dermatologie, radiologie, ginecologie, cardiologie și ORL.
Inaugurat în anul 2008, Complexul Multifuncțional Caraiman este primul centru medical deschis în România de o autoritate locală, pentru a veni în sprijinul persoanelor cu venituri reduse. Complexul este situat pe strada Caraiman nr. 33A și este dotat cu aparatură de ultimă generaţie.
Acest centru urmează să implementeze în 2019 un parteneriat împreună cu Spitalul Florence Nightingale din Istanbul, astfel încât pacienții centrului să beneficieze de servicii de "second opinion" cu privire la diagnosticul primit în urma unor mamografii, radiografii sau analize de laborator. Fiecare pacient are dreptul să ceară o altă opinie medicală calificată, iar Complexul Multifuncțional Caraiman dorește să faciliteze acest demers.
În cadrul Complexului Multifuncțional Caraiman, începând din 2018, s-a deschis și Centrul de Recuperare Medicală, care oferă servicii de fizioterapie, kinetoterapie și reabilitare funcțională, dar și Centrul de zi Alzheimer, care vine în sprijinul persoanelor diagnosticate cu această boală sau cu alte tulburări neurodegenerative.
Persoanele interesate pot obține mai multe detalii de pe site-ul instituției: http://www.cmcaraiman.ro
Serviciul Imagine și Relații cu Mass-Media
Tel. fix: 021/319.10.13/int.151
E-mail: presa.primaria1@gmail.com