Data: 24.06.2019
Anunț de Presă
Primăria Sectorului 1 va inaugura marți, 25 iunie 2019, începând cu ora 11:00, în prezența edilului Dan Tudorache, un punct de lucru al Complexului Multifuncțional Caraiman, primul centru medical deschis de o autoritate locală pentru a veni în sprijinul persoanelor cu venituri reduse.
Situat pe Bulevardul Magheru nr. 12-14, bloc Aro (Patria), punctul de lucru va pune la dispoziția locuitorilor Sectorului 1 informări medicale, aici cetățenii acestei zone administrative vor putea să facă programări la cabinetele medicale din cadrul Complexului Multifuncțional Caraiman, vor primi ajutor medical în caz de urgență primară și vor beneficia de consultații minime pentru care nu este necesară deplasarea la Complexul Multifuncțional Caraiman. Totodată, în acest spațiu se vor desfășura și o serie de campanii medicale.
Prezența unui reprezentant al instituției dumneavoastră la acest eveniment ne onorează!