Data: 18.08.2020

Micii olari și micii brutari își vor demonstra talentul exersat pe timpul verii în cadrul programului ”Grădinița de vacanță”

Peste 800 de preșcolari din Sectorul 1 care au fost înscriși în programul "Grădinița de vacanță" au învățat, pe timpul verii, să mânuiască roata olarului, să facă pâine sau să picteze obiecte din lut sau ceramică. Toate aceste activități educative au fost desfășurate în cadrul Nazarcea Grup, prima întreprindere socială din România, unitate protejată autorizată a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1.

Miercuri, 19 august 2020, începând cu ora 10.00, în curtea Nazarcea Grup (Str. Nazarcea nr. 24-28), micuții de la Grădinița nr. 206 ne vor arăta cât de bine au deprins activitățile de manualitate exersate la roata olarului, cât de frumos pot realiza produse de panificație sau cât de talentați sunt la pictura pe obiecte din ceramică.

Evenimentul de mâine marchează sfârșitul programului "Grădinița de vacanță" din anul 2020 în cadrul căruia, începând cu 1 iulie, șapte grădinițe de stat din Sectorul 1 cu 12 sedii și-au redeschis porțile pentru preșcolari. Este vorba despre Grădinița "Steaua", Grădinița nr. 222 cu două locații, Grădinița nr. 116, Grădinița nr. 46, Grădinița nr. 251 cu două locații, Grădinița nr. 206 cu trei locații și Grădinița nr. 52 cu două locații.

Pe timpul verii, copiii au fost transportați de la sediul grădinițelor la Nazarcea Grup și retur cu autobuze ale Societății de Transport București, în baza unui protocol încheiat între Primăria Sectorului 1 și această societate.
 
În cadrul programului "Grădinița de vacanță", care se desfășoară în perioada 1 iulie – 30 august, copiii iau parte la activităţi specifice vârstei lor şi programei de grădiniţă și participă la activități extra-curriculare și extrașcolare diverse: muzică, pictură, teatru, cercuri de creație, inițiere în lucrul cu calculatorul etc.
  
Prezența unui reprezentant al instituției dumneavoastră la acest eveniment ne onorează!

Serviciul Imagine și Relații cu Mass-Media
Tel. fix: 021/319.10.13/int.151
E-mail: presa.primaria1@gmail.com