Data: 23.08.2020
Victorie în instanță pentru un aer curat, bun de respirat
După mai bine de doi ani de proces, Tribunalul București a decis că groapa de gunoi de la Chiajna este ilegală!
Tribunalul București a hotărât, în data de 14 august 2020, anularea Autorizației Integrate de Mediu pentru depunerea deșeurilor pe ultimele două suprafețe, încă funcționale, ale gropii de gunoi Chiajna-Rudeni. Astfel, comunitatea și Primăria Sectorului 1 au primit o... gură de oxigen din partea justiției în lupta lor pentru un aer curat, bun de respirat, dar bătălia pentru sănătatea noastră și a generațiilor viitoare va continua.
Primarul Dan Tudorache va susține o conferință de presă pe această temă luni, 24 august, 2020, începând cu ora 11:00, la sediul Primăriei Sectorului 1 din Bulevardul Banu Manta nr. 9.
În primăvara anului 2018, Primăria Sectorului 1, Poliția Locală Sector 1, Asociația 21% Oxigen și Asociația pentru Natură și Protejarea Mediului au intentat un proces Agenției pentru Protecția Mediului București (APMB) și companiei Iridex, operatorul gropii de gunoi de la Chiajna-Rudeni, solicitând anularea Autorizației Integrate de Mediu emisă de APMB, document în baza căruia funcționează depozitul de gunoi.
Acțiunea în instanță a fost inițiată ca urmare a repetatelor sesizări primite de la mii de cetățeni din nord-vestul Capitalei, a căror viață este afectată și astăzi de mirosurile insuportabile provenite de la această groapă de gunoi.
Prezența unui reprezentant al instituției dumneavoastră la conferința de presă susținută luni de edilul Dan Tudorache ne onorează!
Serviciul Imagine și Relații cu Mass-Media
Tel. fix: 021/319.10.13/int.151
E-mail: presa.primaria1@gmail.com