Data: 30.10.2020

Noul primar al Sectorului 1 și membrii Consiliului Local validați de instanță au fost învestiți în funcție

Clotilde Armand: "Primăria Sectorului 1 trebuie să funcționeze 100% pentru cetățeni"

  
Noul primar al Sectorului 1, Clotilde Marie Brigitte Armand, a fost învestit în funcție joi, 29 octombrie 2020, în cadrul unei ceremonii desfășurate în Sala de Consiliu a Primăriei Sectorului 1 în cadrul căreia atât noul edil, cât și consilierii locali validați de instanță au depus jurământul, potrivit legislației în vigoare.

"Cunosc foarte bine problemele acestui sector. Am fost trei ani de zile consilier local și m-am luptat să îndrept ceea ce era nedrept pentru democrația noastră, a comunității. De acum, noi toți avem o responsabilitate uriașă în fața societății: trebuie să redăm încrederea românilor în această instituție, trebuie să facem ca primăria să funcționeze 100% pentru cetățeni. Acum: la treabă!", a declarat primarul Clotilde Armand, după depunerea jurământului.

În cadrul aceleiași ședințe, au fost validați 24 de consilieri locali. La ceremonia de constituire a Consiliului Local Sector 1 și de învestire a noului primar  au participat prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, și președintele USR, Dan Barna. 

Consilierii locali ale căror mandate au fost validate de instanța de judecată au fost convocați potrivit Ordinului Prefectului Municipiului București nr. 619 din data de 28.10.2020 pentru ședința privind ceremonia de constituire a Consiliului Local al Sectorului 1 al Municipiului București.




Serviciul Imagine și Relații cu Mass-Media
Tel. fix: 021/319.10.13/int.151
E-mail: presa.primaria1@gmail.com