Data: 04.12.2020

Primăria Sectorului 1 a început procesul de reorganizare

Clotilde Armand: "Mulțumesc consilierilor locali pentru votul de astăzi și pentru gestul de responsabilitate de care au dat dovadă"


Primăria Sectorului 1 face primul pas pentru depășirea crizei bugetare și evitarea intrării în incapacitate de plată. Consiliul Local Sector 1 a aprobat, în ședința de astăzi, proiectul de desființare a trei structuri aflate în subordinea sa: Administrația Piețelor, Administrația Unităților de Învățământ Preuniversitar și a Unităților Sanitare Publice și Centrul Cultural. Prin această hotărâre, atribuțiile celor trei instituții sunt preluate de aparatul de specialitate al primarului Sectorului 1.

"Ne confruntăm cu o criză bugetară fără precedent pe care ne-a lăsat-o moștenire fosta administrație. Vorbim despre un deficit de 1,2 miliarde lei care poate duce, cât de curând, la intrarea instituției în incapacitate de plată și la imposibilitatea susținerii salariilor angajaților, a plății utilităților sau a cheltuielilor cu asistența socială. Prin adoptarea măsurii de reorganizare a direcțiilor din subordinea Consiliului Local, am făcut un prim pas în depășirea crizei financiare. Mulțumesc consilierilor locali pentru votul de astăzi și pentru gestul de responsabilitate de care au dat dovadă. Au demonstrat tuturor că au înțeles gravitatea situației în care se află bugetul local și că interesul public ne cerea să luăm astfel de măsuri urgente", a declarat primarul Clotilde Armand. 

În acest moment, veniturile Primăriei Sectorului 1 se situează în jurul sumei de 1 miliard de lei, în timp ce cheltuielile angajate depășesc suma de 2 miliarde de lei, ceea ce înseamnă un deficit de 1,2 miliarde lei. Soluțiile propuse Consiliului Local de către primarul Clotilde Armand pentru depășirea acestei situații au fost: reorganizarea Primăriei Sectorului 1, pentru eficientizarea activității și reducerea cheltuielilor, și eșalonarea plății facturilor emise de către furnizori.

"Așa cum am mai spus, în acest mandat, vom pune stop cheltuielii nejustificate și iraționale a banilor publici și vom eficientiza activitatea întregii instituții", a mai precizat edilul Clotilde Armand. 


Biroul de Presă
Tel. fix: 021/319.10.13/int.151
E-mail: comunicare@primarias1.ro