Data: 09.03.2021

Locuitorii Sectorului 1 preferă mijloacele electronice pentru plata taxelor și impozitelor locale

Cetățenii Sectorului 1 folosesc în număr din ce în ce mai mare mijloacele electronice de plată pentru a-și achita taxele și impozitele datorate bugetului local. Astfel, de la începutul anului până în prezent, peste 50% dintre contribuabilii persoane fizice și-au achitat deja taxele și impozitele locale. Dintre aceștia, 55,64% au ales să-și achite taxele folosind mijloace electronice de plată: ghișeul.ro și plata cu cardul.

Procentul de contribuabili persoane fizice care și-au achitat taxele și impozitele de acasă folosind procedura ghiseul.ro este de 29,64%, iar 26% dintre aceștia le-au achitat cu cardul la casieriile Direcţiei Generale de Impozite și Taxe Locale Sector 1 (DGITL).

Pentru plata integrală cu anticipație, până la data de 31 martie 2021, a impozitului pe clădiri, terenuri și mijloacele de transport datorate de contribuabili persoane fizice și persoane juridice se acordă o bonificație de 10% (conform dispozițiilor HCGMB nr. 139/30.04.2020 privind stabilirea nivelurilor impozitelor și taxelor locale în municipiul București, începând cu anul 2021) .

Pentru plata impozitelor și taxelor, contribuabilii Sectorului 1 au la dispoziție modalități diverse și moderne de plată:
 prin platforma ghiseul.ro, pentru posesorii de carduri bancare. Menționăm că înregistrarea acestora este gratuită;
 prin aplicațiile de internet banking ale posesorilor de conturi bancare, utilizând  următoarele informații: Beneficiar: DGITL Sector 1, CUI beneficiar: 12293095, Banca: Trezoreria Sector 1. Pentru codul de cont corespunzător plăţii dorite, se poate consulta "Lista de conturi IBAN" de pe site-ul http:// www.impozitelocale1.ro;
 prin ordin de plată la banca la care contribuabilul are cont deschis utilizând  următoarele informații: Beneficiar: DGITL Sector 1, CUI beneficiar: 12293095, Banca: Trezoreria Sector 1. Pentru codul de cont corespunzător plăţii dorite, se poate consulta "Lista de conturi IBAN" de pe site-ul http:// www.impozitelocale1.ro;
 prin mandat poștal la oficiile CN POȘTA ROMÂNĂ utilizând  următoarele informații: Beneficiar: DGITL Sector 1, CUI beneficiar: 12293095, Banca: Trezoreria Sector 1, Pentru codul de cont corespunzător plăţii dorite, se poate consulta "Lista de conturi IBAN" de pe site-ul http:// www.impozitelocale1.ro;
 cu numerar sau prin intermediul terminalelor electronice pentru derularea tranzacţiilor prin intermediul cardurilor (POS), la una dintre casieriile instituției noastre situate în:  Str. Piața Amzei nr. 13, Calea Griviței nr. 208-210, Str. Pajura nr. 13 Bd. Banu Manta nr. 9 (sediul Primăriei Sectorului 1).

Programul de lucru cu publicul al casieriilor din Str. Piata Amzei nr.13, Calea Grivitei nr. 208-210, Str. Pajura nr.13 este: luni, marți, joi, vineri între orele 8,30-16,30 și miercuri 8,30 – 18,30, iar programul de lucru cu publicul al casieriei din Bd. Banu Manta nr. 9 este: luni, marți, miercuri, vineri între orele 8,30-16,30 și joi 8,30 – 18,30.



Serviciul Imagine și Cultură
Tel. fix: 021/319.10.13/int.151
E-mail: comunicare@primarias1.ro