Data: 14.05.2021
Criterii corecte și transparente în atribuirea locuințelor pentru tinerii de până la 35 de ani
Administrația locală a Sectorului 1 intenționează să schimbe criteriile pentru atribuirea de locuințe tinerilor ale căror venituri nu le permit să-și achiziționeze sau să închirieze un imobil de pe piața liberă.
Primăria Sectorului 1 a elaborat un proiect de hotărâre de consiliu prin care este reglementată situația contractelor de închiriere pentru locuințele destinate tinerilor în vârstă de până la 35 de ani din imobilul situat în strada Munții Tatra nr. 18-20, lângă Piața Victoriei.
Blocul cuprinde un număr de 58 de garsoniere și este construit din fonduri proprii. Locuințele au fost închiriate tinerilor începând cu anul 2006, contractele fiind reînnoite din trei în trei ani: 2006, 2009, 2012, 2015 și 2018. O locuință în acest imobil are o suprafață de aproximativ 43-44 de metri pătrați, în funcție de mărimea balconului, iar chiria este de 10 lei/mp/lună.
"Prin acest proiect, mi-am propus să schimbăm radical modul de atribuire a locuințelor destinate tinerilor. Cât de curând, vom stopa practica acordării locuințelor pentru tineri în baza relațiilor și a carnetului de partid. Aceste locuințe trebuie să ajungă în mod corect și transparent la cei care au într-adevăr nevoie de ele: tineri cu vârsta de până la 35 de ani care nu-și pot permite o locuință", a declarat primarul Clotilde Armand.
Potrivit proiectului de hotărâre, atribuirea se va face în ordinea stabilită conform listei de priorități întocmită în ordinea punctajelor obținute. Locuințele se vor atribui tinerilor în vârstă de până la 35 de ani care realizează un venit mediu net lunar care nu depășește salariul mediu net lunar pe total economie, comunicat de Institutul Național de Statistică.
"În prezent, printre chiriașii acestor garsoniere se numără mai multe persoane care au ori au avut funcții de conducere în cadrul Primăriei Sectorului 1 sau sunt foști aleși locali. Concret, din cei 58 de beneficiari ai contractelor de închiriere, 16 dintre ei au sau au avut raporturi contractuale cu Primăria. De altfel, mulți dintre chiriași au salarii în prezent care le-ar permite să-și închirieze o locuință de pe piața liberă", a mai precizat primarul Sectorului 1.
În proiectul supus dezbaterii publice, se propune ca aceste criterii să fie aplicate în momentul în care contractele de închiriere aflate în derulare vor ajunge la termen.
Dezbatere publică
Documentul este pus în dezbatere publică pe site-ul www.primariasector1.ro și orice persoană interesată îl poate consulta accesând următorul link: https://www.primariasector1.ro/proiecte-supuse-dezbaterii-publice.html
Potrivit prevederilor art. 7 alin. (4) din Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică locală, republicată, până în data de 24.05.2021, se pot trimite în scris, pe adresa de e-mail registratura@primarias1.ro, propuneri, sugestii și opinii cu valoare de recomandare privind acest proiect de hotărâre.
Totodată, pe site-ul instituției, este disponibil și un formular on-line pentru colectarea propunerilor, opiniilor și recomandărilor.
Serviciul Imagine și Cultură
Tel. fix: 021/319.10.13/int.151
E-mail: comunicare@primarias1.ro