Data: 24.06.2021
Premieră în administrația din România: Sectorul 1 va avea propria stație de sortare a deșeurilor
Sectorul 1 va fi prima unitate administrativ-teritorială din România care va avea propria stație de sortare a deșeurilor. Întreaga infrastructură necesară pentru desfășurarea activității de sortare a deșeurilor municipale care provin de pe raza Sectorului 1 va fi construită pe un teren de 40.000 mp. Până la realizarea propriei stații de sortare, această activitate va fi delegată pe o perioadă de 3 ani.
Consiliul Local al Sectorului 1 a votat joi, 24 iunie 2021, proiectul de hotărâre pentru aprobarea unor măsuri privind activitatea de sortare a deșeurilor municipale și a deșeurilor similare în stații de sortare din cadrul serviciului public de salubrizare organizat la nivelul Sectorului 1. Potrivit proiectului de hotărâre votat astăzi, delegarea gestiunii acțiunii de sortare se va realiza prin atribuirea unui contract/unor contracte de achiziţii publice de servicii.
"În premieră în România, în Sectorul 1 vom avea prima stație de sortare a unei primării. Însă, aceasta este o investiție de durată care presupune identificarea unui teren potrivit și, apoi, construirea stației respective. În aceste condiții, pentru că deșeurile trebuie sortate, suntem nevoiți să delegăm gestiunea acestui serviciu pe o perioadă de 3 ani. Pentru noi, protecția mediului printr-o sortare corectă și intensivă a deșeurilor și reducerea cantității de deșeuri care ajung la groapa de gunoi sunt esențiale. Îmi doresc să avem un mediu sănătos în Sectorul 1 pentru noi și pentru generațiile viitoare", a declarat primarul Clotilde Armand.
În paralel, va fi identificat și dobândit dreptul de administrare asupra terenului de 40.000 mp pe care va fi construită stația de sortare în termen de maximum 1 an de zile după care va fi construită infrastuctura necesară sortării deșeurilor.
"Activitatea de sortare a deșeurilor revine în totalitate și în responsabilitate autorității locale a Sectorului 1. Este o idee foarte bună să se facă propria stație de sortare, însă până la realizarea investiției, va funcționa gestiunea delegată a acestei activități. Gestiunea directă va fi suspendată pe perioada celor 3 ani, pentru că nu pot fi două tipuri de gestiuni: și directă și delegată", a declarat, în cadrul ședinței Consiliului Local, Președintele Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, Ionel Tescaru.
Serviciul Imagine și Cultură
Tel. fix: 021/319.10.13/int.151
E-mail: comunicare@primarias1.ro