Data: 09.09.2021
Extindem Școala Gimnazială nr. 179 din Cartierul Bucureștii Noi pentru suplimentarea spațiilor de învățământ
Primăria Sectorului 1 va extinde Școala Gimnazială nr. 179 situată pe strada Ardealului nr. 34 din Cartierul Bucureștii Noi pentru ca elevii de aici să beneficieze de cele mai bune condiții pentru desfășurarea activităților didactice.
În acest scop, administrația locală a Sectorului 1 intenționează să achiziționeze un teren în suprafață de 375 mp. situat pe strada Panciu nr. 21, în imediata apropiere a Școlii Gimnaziale nr. 179. Acest teren se pretează foarte bine extinderii acestei unități de învățământ, fiind împrejmuit doar pe latura sudică și comunicând liber cu terenul Școlii Gimnaziale nr. 179.
În ședința de astăzi a Consiliului Local Sector 1 a fost adoptat un proiect de hotărâre privind aprobarea achiziționării acestui teren.
Prețul de achiziție al terenului este de 178.000 de euro, reprezentând un procent de 96,1% din valoarea de piață al acestui imobil, așa cum rezultă din Raportul de Evaluare VP 210720/12.07.2021, la care se adaugă sumele necesare achitării taxelor notariale rezultate din valoarea achiziției.
Conform referatului de aprobare al proiectului, suplimentarea spațiilor de învățământ de la Școala Generală nr. 179 a fost solicitată și de conducerea unității de învățământ, luând în considerare atât creșterea foarte mare a populației din zona arondată școlii, depășindu-se astfel posibilitățile de școlarizare, cât și diversificarea procesului educațional.
Serviciul Imagine și Cultură
Tel. fix: 021/319.10.13/int.151
E-mail: comunicare@primarias1.ro