Data: 23.11.2021

Redăm strălucirea de altădată a clădirilor de patrimoniu din Sectorul 1

Primăria Sectorului 1 și-a propus să colaboreze cu Primăria Municipiului București pentru restaurarea, reabilitarea și punerea în valoare a clădirilor de patrimoniu și a imobilelor cu parfum de epocă din această zonă administrativă. Multe dintre aceste imobile sunt într-o stare avansată de degradare și necesită lucrări urgente de modernizare pentru a-și recăpăta strălucirea de altădată și pentru a fi redate comunității locale.

Primele două imobile simbol ale Bucureștiului pe care administrația locală a Sectorului 1 intenționează să le includă în acest program sunt fostul Hotel Dunărea de pe Calea Griviței, afectat grav de cutremurul de la 1977, și Casa Miclescu, locul unde a fost turnat filmul "Felix și Otilia", producție cinematografică de referință care are la bază celebrul roman "Enigma Otiliei" a lui George Călinescu.

Aceste imobile sunt în prezent proprietate privată. Pentru a le restaura, reabilita și reda comunității locale, ele trebuie expropriate pentru cauză de utilitate publică. În acest scop, pe ordinea de zi suplimentară a ședinței Consiliului Local Sector 1 de joi, 25 noiembrie 2021, se află un proiect de hotărâre prin care se solicită acordul Consiliului General al Municipiului București pentru împuternicirea expresă a Consiliului Local al Sectorului 1 de a hotărî cu privire la asocierea dintre Sectorul 1 și Municipiul București pentru finalizarea procedurilor de expropriere și a finanțării în comun a lucrărilor de reabilitare, modernizare și reconversie funcțională a imobilului fostului hotel Dunărea.

Tot pe ordinea de zi suplimentară a ședinței Consiliului Local Sector 1 din data de 25 noiembrie 2021, se află un proiect de hotărâre privind solicitarea către Consiliul General al Municipiului București de adoptare a unei hotărâri privind aprobarea declanșării procedurii de expropriere pentru imobilul teren și construcție, situat în Bd. Kiseleff  nr. 35-37 (Casa Miclescu) și de preluare a acestuia în administrare de către Primăria Sectorului 1,  în vederea  efectuării unor lucrări de interes public local.

"Clădirile de patrimoniu reprezintă cartea de vizită a unei capitale europene, iar grija față de istoria orașului trebuie să fie una dintre principalele preocupări ale unei administrații locale. Din păcate, din nepăsare, incompetență sau, uneori, din complicitatea fostelor administrații ale Bucureștiului cu "mafia imobiliară" multe dintre bijuteriile arhitectonice ale Capitalei sunt astăzi în paragină și oferă un aspect deplorabil orașului nostru. Chiar dacă suntem în ceasul al 12-lea, niciodată nu este prea târziu pentru un efort conjugat al autorităților bucureștene pentru a salva, restaura și moderniza  patrimoniul pe care ni l-au lăsat în grijă înaintașii noștri. Este nevoie doar de voință, perseverență și mai ales multă iubire față memoria și zestrea culturală", a declarat primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.

Fostul Hotel Dunărea, transformat într-un hub cultural

Imobilul cunoscut sub denumirea de Hotel Dunărea a fost construit între anii 1935-1940 însă a fost grav afectat de cutremurul din anul 1977, iar din cauza lipsei de intervenții din partea autorităților publice abilitate, în prezent se află într-o stare avansată de degradare.

Pentru efectuarea lucrărilor de utilitate publică asupra imobilului situat la adresa Calea Grivitei nr. 138C, Sector 1, Bucuresti, este necesară exproprierea imobilului aflat în proprietate privată, compus din construcție în suprafață totală de 2.758,35 mp și teren în suprafață de 493 mp.

După finalizarea lucrărilor de reabilitare, modernizare și reconversie funcțională, clădirea fostului cinematograf Dunărea va fi transformată într-un veritabil hub cultural. Aici vor fi amenajate spații expoziționale și un centru rezidențial, educațional, cultural și de divertisment destinat artiștilor, în cadrul proiectului de utilitate publică "Spatiul Cultural Municipal".

Serviciul Imagine și Cultură
Tel. fix: 021/319.10.13/int.151
E-mail: comunicare@primarias1.ro