Data: 23.03.2022
Locuitorii Sectorului 1 au ales mijloacele electronice pentru plata taxelor și impozitelor locale
Cetățenii Sectorului 1 folosesc în număr din ce în ce mai mare mijloacele electronice de plată pentru a-și achita taxele și impozitele datorate bugetului local. Astfel, de la începutul anului până în data de 15 martie 2022, 62,76% dintre contribuabilii persoane fizice care și-au achitat obligațiile datorate bugetului local au utilizat mijloacele electronice pentru plata impozitelor și taxelor față de 55,64% în aceeași perioadă a anului trecut.
Până la jumătatea lunii martie 2022, contribuabilii persoanele fizice din Sectorul 1 și-au achitat impozitele și taxele locale în procent de 60,05%. Dintre aceștia, 37,48% și-au achitat obligațiile datorate în acest an bugetului local prin ghișeul.ro, iar 25,28% au utilizat cardul bancar pentru plata impozitelor și taxelor.
Program prelungit la plata taxelor impozitelor
Reamintim locuitorilor Sectorului 1 că pentru plata integrală cu anticipație, până la data de 31 martie, a impozitului pe clădiri, terenuri și mijloacele de transport datorate de contribuabili persoane fizice și persoane juridice se acordă o bonificație de 10% (conform dispozițiilor Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr. 105/27.04.2021 privind stabilirea nivelurilor impozitelor și taxelor locale în Municipiul București, începând cu anul 2022).
Administrația locală a Sectorului 1 vine în sprijinul locuitorilor din această zonă administrativă care doresc să beneficieze de reducerea de 10%, pentru plata integrală, până pe 31 martie, a impozitelor pe locuință, teren și mașină și a decis prelungirea programului de lucru al tuturor casieriilor până la sfârșitul lunii martie.
Astfel, în perioada 21.03.2022-31.03.2022, casieriile Direcției Generale de Impozite și Taxe Locale Sector 1 (DGITL) din Str. Piața Amzei nr. 13, Calea Griviței nr. 208-210, Str. Pajura nr. 13 și Bd. Banu Manta nr. 9 vor fi deschise în fiecare zi, de luni până vineri, între orele 08:30-18:30, pentru contribuabilii care doresc să-și achite impozitele și taxele locale în numerar sau prin intermediul terminalelor POS.
Modalități diverse și moderne de plată
Pentru plata impozitelor și taxelor, contribuabilii Sectorului 1 au la dispoziție modalități diverse și moderne de plată:
- Prin platforma ghiseul.ro, pentru posesorii de carduri bancare. Menționăm că înregistrarea acestora este gratuită;
- Prin ordin de plată la banca unde contribuabilul are cont deschis utilizând următoarele informații: Beneficiar: DGITL Sector 1, CUI beneficiar-12293095, Banca- Trezoreria Sector 1. Pentru codul de cont corespunzător plăţii dorite se poate consulta "Lista de conturi IBAN" de pe site-ul http://www.impozitelocale1.ro
- Prin aplicațiile de internet banking ale posesorilor de conturi bancare, utilizând următoarele informații: Beneficiar: DGITL Sector 1, CUI beneficiar: 12293095, Banca: Trezoreria Sector 1. Pentru codul de cont corespunzător plăţii dorite, se poate consulta "Lista de conturi IBAN" de pe site-ul http://www.impozitelocale1.ro;
- Prin mandat poștal la oficiile CN POȘTA ROMÂNĂ utilizând următoarele informații: Beneficiar: DGITL Sector 1, CUI beneficiar: 12293095, Banca: Trezoreria Sector 1, Pentru codul de cont corespunzător plăţii dorite, se poate consulta "Lista de conturi IBAN" de pe site-ul http://www.impozitelocale1.ro;
- Cu numerar sau prin intermediul terminalelor electronice pentru derularea tranzacțiilor prin intermediul cardurilor (POS), la una dintre casieriile instituției noastre amintite mai sus.
Serviciul Imagine și Cultură
Tel. fix: 021/319.10.13/int.151
E-mail: comunicare@primarias1.ro