Data: 30.03.2022

Clotilde Armand: „Solicit în Justiție dizolvarea Consiliului Local pentru blocarea bugetului”

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a declarat astăzi că urmează să depună plângeri penale pentru abuz în serviciu împotriva consilierilor locali care, de nouă ședințe, blochează dezbaterea și adoptarea proiectului de buget pe anul 2022. În paralel, urmează să fie depusă în Justiție o solicitare de dizolvare a Consiliului Local al Sectorului 1.

Proiectul de buget al Sectorului 1 a fost pus în dezbatere publică pe data de 14 ianuarie 2022, iar ulterior s-a aflat de nouă ori pe ordinea de zi a Consiliului Local Sector 1. Miercuri, 30 martie 2022, începând cu ora 15.00, primarul Clotilde Armand a convocat o nouă ședință a Consiliului Local pentru a se discuta și vota acest document esențial pentru comunitatea locală.

Potrivit Legii nr. 273 din 29 iunie 2006 privind finanțele publice locale, proiectele de buget se adoptă în termen de 45 de zile de la data publicării legii bugetului de stat. La Sectorul 1, acest termen limită de aprobare a fost depășit cu 39 de zile.

"În toată perioada de dezbatere publică, consilierii PNL și PSD din Sectorul 1 nu au avut nicio obiecție la proiectul de buget. A urmat un lung șir de ședințe de Consiliu Local, nouă ședințe pentru votarea bugetului, iar consilierii PNL și PSD au invocat diverse non-motive. Alianța PSD - PNL Sector 1 susține că bugetul local ar fi ilegal. O falsă ipoteză. Proiectul de buget are avizele Departamentului Juridic și Economic. Iar consilierii locali nu votează pentru legalitatea unor proiecte - conform Codului administrativ - aparatul de specialitate al primarului se ocupă de aspectele legalității. Să presupunem că ar fi așa cum susțin PNL și PSD. De ce nu vin cu un amendament asumat public prin care pun bugetul în așa zisa legalitate?! Pentru că nu au curaj", afirmă primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.

Conform edilului, atât timp cât nu există o decizie definitivă care să oblige Primăria Sectorului 1 la plata unor facturi aflate în litigiu, înseamnă că acestea nu sunt datorii.

"În acest moment, toată Primăria Sectorului 1 este blocată de majoritatea formată din alianța PNL - PSD. Cei care suferă sunt cetățenii: nu se pot plăti bursele școlare, dar și mai multe ajutoare sociale, cum ar fi indemnizațiile pentru persoanele cu handicap, care sunt echivalente cu salariul minim net, sau plata însoțitorilor acestor persoane. Am făcut nu mai puțin de nouă ședințe de consiliu local. Pentru că nu avem alte soluții la acest blocaj, am decis să depunem plângeri pentru abuz în serviciu pe numele consilierilor locali care refuză sistematic și fără argument votarea bugetului și, în paralel, vom depune în Justiție o solicitare de dizolvare a Consiliului Local al Sectorului 1. Codul administrativ ne permite acest lucru. Unii consilieri au impresia că se joacă cu soarta acestui sector din motive transpartinice", a precizat primarul Clotilde Armand.

Edilul a prezentat o listă de investiții cuprinsă în proiectul de buget pe anul 2022, care nu pot fi demarate până la adoptarea acestuia:

 Reabilitarea termică a 47 de blocuri;
 Lucrările de modernizare a 50 de străzi din Sectorul 1;
 Demararea proiectului "Termoficare de la soare";
 Lucrările de semnalizare din jurul școlilor: treceri de pietoni înălțate, montarea de limitatoare de viteză, marcaje etc;
 Achiziția sistemului de antiefracție pentru toate unitățile de învățământ din Sectorul 1;
 Lucrările la extensia modulară de la Școala Gimnazială "Herăstrău";
 Lucrările de refuncționalizare a corpului din strada Mareșal Averescu a școlii "Pia Brătianu";
 Achiziția "Atelierelor Berthelot", imobilul în care fac practica elevii Liceului "Nicolae Tonitza";
  Lucrările de la creșa "Jiului" din strada Pajura;
 Achiziția mai multor imobile de patrimoniu - hotel Dunărea, Casa Miclescu, Casa Radio, clădirea Ciclop etc - în vederea implementării unor proiecte de regenerare urbană;
 Reabilitarea și reamenajarea parcului Regina Maria;
 Construcția a 19  parcări automate;
 Modernizarea și extinderea rețelei de iluminat public din Sectorul 1.




Serviciul Imagine și Cultură
Tel. fix: 021/319.10.13/int.151
E-mail: comunicare@primarias1.ro