Data: 17.06.2022

Concert NICU ALIFANTIS & ZAN, regal al muzicii de teatru pe scena “UNDERCLOUD”

Muzica de teatru este vedeta acestei seri în cadrul celei de-a XV-a ediții a Festivalului de Teatru Independent "UNDERCLOUD". Totul în cadrul unui concert marca NICU ALIFANTIS & ZAN, începând cu ora 21:00, în curtea UNARTE. Fundația "Calea Griviței" și Primăria Sectorului 1 te invită să vibrezi împreună cu noi la muzica acestui mare artist.

"Nicu Alifantis este un artist complex, unul dintre cei mai prolifici compozitori de muzică de teatru, muzician, actor și poet. În cei aproape 50 ani de activitate, NICU ALIFANTIS a compus muzica a peste 100 de piese de teatru, a colaborat cu unii dintre cei mai mari regizori români, a scris muzica pentru 17 filme, a lansat 36 de albume discografice din care 19 individuale, 6 de autor și 11 de colecție, a susținut peste 5500 de spectacole și recitaluri, activitate artistică pentru care a fost distins cu 19 premii de excelență naționale și internaționale și decorat cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler."

Totodată, ca în fiecare zi a festivalului, începând cu ora 19:00, pe trotuarul din fața Griviței 53 are loc un performance de pictură cu Mirela Trăistaru, NOW. Artista va face o lucrare – spectacol de 5m/2m care va fi expusă la Gala "UNDERCLOUD" în ultima zi a festivalului.

Teatrul, poezia și filmul sunt celelalte atracții din această seară a Festivalului  "UNDERCLOUD".

De la ora 18:00, la Sala "Iosif Naghiu" a Teatrului Dramatic te așteptăm, la spectacolul de teatru "Instituția" o producție neconvențională a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L. Caragiale", realizată pe modelul de devised theater and performance, care transpune plin de curaj și umor unele dintre poveștile copiilor instituționalizați.

Următorul spectacol de teatru care va încânta în această seară publicul prezent este piesa "Efecte Secundare", la Teatrul Dramatic, Sala "Ion Băieșu", de la ora 19:00. Este vorba despre o PRODUCȚIE: UNTEATRU care încearcă să răspundă la întrebarea: "Cât din ceea ce facem e determinat de liberul nostru arbitru și cât e doar un efect al unor dezechilibre chimice?"

De la ora 21:30, la Teatrul Dramatic, Sala "Iosif Naghiu", te așteaptă o altă producție de referință a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L. Caragiale": "Banchet la final de omenire". Acest spectacol "prezintă o lume bizară, populată de ființe ce trăiesc la întrepătrunderea dintre realitate și coșmar, lume în care publicul privește ca într-un cabinet de curiozități".

Începând cu ora 22:00, pe Calea Griviței nr. 53, spunem poezii la lumina lumânării în cadrul proiectului inedit: V.I.P. – Vin. Intimitate. Poezie". În această seară puteți pătrunde în universul poetic construit live de Rozana Mihalache.

Iubitorii filmului sunt invitați de la ora 22:00 la proiecția filmului "Ce se întâmplă cu iubirea?", care este rezultatul unor căutari, a unor framântări fundamentale, trăite în timpul pandemiei. Proiecția filmului va avea loc la Black Habit, iar accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile.

Important: Dacă ești locuitor al Sectorului 1, la spectacolele la care se intră contracost, beneficiezi de acces gratuit în limita a 10% din locuri. Pentru a beneficia de gratuitate, trebuie să îți rezervi locul, în prealabil, pe adresa de e-mail undercloudfest@gmail.com și vei avea acces la spectacole pe baza cărții de identitate, după principiul primul venit, primul servit și în limita locurilor disponibile.

Puteți consulta calendarul complet de desfășurare al festivalului pe site-ul oficial al evenimentului: https://www.undercloud.ro . Menționăm că programul poate suferi modificări, în funcție de condițiile meteo. Primăria Sectorului 1 vă va ține la curent zilnic cu desfășurarea acestui eveniment.


Serviciul Imagine și Cultură
Tel. fix: 021/319.10.13/int.151
E-mail: comunicare@primarias1.ro