Data: 14.02.2023
Promovăm și implementăm măsuri anticorupție printr-un proiect cu fonduri europene
Primăria Sectorului 1 implementează un amplu program de prevenire a faptelor de corupție în rândul propriilor angajați. Întregul program se derulează cu finanțare europeană și beneficiază de asistența specialiștilor Direcției Generale Anticorupție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Este vorba despre proiectul "Îmbunătăţirea capacităţii administrative locale privind dezvoltarea, implementarea şi promovarea măsurilor anticorupţie", Cod MySMIS 152134/ SIPOCA 1151 derulat de Primăria Sectorului 1 în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Direcția Generală Anticorupție. Conferința de prezentare a stadiului proiectului a avut loc vineri, 10 februarie 2023, la sediul administrației locale a Sectorului 1 din Bulevardul Banu Manta nr.9.
Obiectivul general al proiectului constă în creșterea gradului de implementare a măsurilor referitoare la prevenirea corupției prin îmbunătățirea, consolidarea și dezvoltarea capacității administrative a Sectorului 1 al Municipiului București.
Proiectul se derulează în perioada martie 2022 – mai 2023 și are ca scop susținerea aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 1 al Municipiului București în ceea ce privește creșterea gradului de implementare a măsurilor referitoare la prevenirea corupției pe termen lung prin realizarea unor activități specifice care se încadrează în Axa prioritară 2 ("Administrație publică și sistem judiciar accesibile și transparente") și care contribuie la îndeplinirea Obiectivului specific 2.2 ("Creșterea transparenței, eticii și integrității în cadrul autorităților și instituțiilor publice").
Ce rezultate așteptăm?
Elaborarea procedurii operaționale privind managementul riscurilor de corupție și stabilirea măsurilor preventive anticorupție la nivelul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 1 al Municipiului București;
Crearea unui registru al riscurilor de corupție la nivelul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 1 al Municipiului București;
Campanie de conștientizare privind riscul expunerii la faptele de corupție;
60 de persoane certificate în urma participării la activitățile de formare/instruire în domeniul prevenirii corupției, transparenței, eticii și integrității;
Obținerea certificării SR-ISO 37001:2017 – Sistem de management anti-mită la nivelul Sectorului 1 al Municipiului București.
Ce am făcut până acum?
S-au contractat serviciile de informare, promovare și publicitate a proiectului;
S-au contractat serviciile de organizare evenimente în vederea derulării unor cursuri de formare profesională în domeniul prevenirii corupţiei, eticii și integrității;
S-au contractat serviciile de promovare a unei campanii de conștientizare privind riscul expunerii la fapte de corupție la nivelul Sectorului 1 al Municipiului București;
S-a elaborat și transmis spre consultare, în interiorul instituției, procedura de sistem privind managementul riscurilor de corupție;
S-au achiziționat materialele de informare, promovare și publicitate a proiectului;
S-a elaborat documentația necesară achiziționării serviciilor de consultanță pentru elaborarea documentelor în vederea conformării cu cerințele standardului ISO 37001:2017.
Valoarea totală a proiectului este 358.225,25 lei, din care:
• valoarea finanțării nerambursabile este de 335.069,01 lei;
• contribuția Primăriei Sectorului 1: 5.387,65 lei;
• contribuție proprie a partenerului 1 - Direcția Generală Anticorupție: 17.768,59 lei.
Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.
Serviciul Imagine și Cultură
Tel. fix: 021/319.10.13/int.151
E-mail: comunicare@primarias1.ro