Data: 30.06.2023
Clotilde Armand: “Sebastian Burduja a transformat funcțiile de conducere de la CET Grivița în sinecuri pentru membrii PNL”
În legătură cu informațiile lansate în spațiul public de către ministrul Energiei, Sebastian Burduja, privind situația de la CET Grivița, pentru corecta informare a opiniei publice, primarul Clotilde Armand face următoarele precizări:
"PNL Sector 1 și PSD Sector 1 și-au împărțit pe criterii politice companiile aflate în subordinea Consiliului Local Sector 1, CET Grivița și Compania de Investiții și Dezvoltare Sector 1. Au transformat aceste societăți în sinecuri pentru membrii de partid, iar firmele lor de casă s-au abonat la contracte.
Să luăm exemplul CET Grivița: șeful de cabinet al lui Sebastian Burduja ocupă o funcție de director, iar șefa de cabinet a viceprimarului PNL Sector 1 este membru în Consiliul de Administrație (CA).
În cazul Companiei de Investiții și Dezvoltare Sector 1, doi consilieri locali PNL Sector 1 sunt reprezentanți în AGA, președintele Consiliului de Administrație este președintele Clubului Oamenilor de Afaceri Liberali Sector 1, iar directoarea companiei este o apropiată a fostului lider PNL, Dan Radu Rușanu.
Este atât de strânsă legătura între PNL Sector 1 și PSD Sector 1, încât în perioada în care Sebastian Burduja era ministrul Digitalizării, acesta l-a numit pe liderul PSD Sectorul 1, Florin Manole, în funcția de membru în CA la Poșta Română.
Acum, ca să explic pe înțelesul ministrului Energiei, cum este distribuită apa caldă și căldura în Capitală și care este situația la CET Grivița. Conducerea CET Grivița a propus un proiect de buget prin care se mărește numărul de angajați (deși n-au nimic de operat în plus) și salariile conducerii. Evident că n-am fost de acord cu acest buget și nici nu voi fi. Însă vreau să știți ceva foarte clar: Clotilde NU lasă Bucureștiul fără apă caldă. Și dacă ar vrea să facă asta nu are cum... Singurul producător de energie termică din Capitală aflat în subordinea Consiliului Local Sector 1 este CET Grivița care, însă, produce aproximativ 3% din energia termică necesară în București.
Energia termică produsă de CET Grivița este vândută către Compania Municipală Termoenergetica, aflată în administrarea Consiliului General al Municipiului București. Această companie a Municipalității este principalul furnizor de apă caldă și încălzire în sistem centralizat care are atribuții de distribuire către bucureșteni. Repet, CET Grivița nu are atribuții în zona termoficării. Restul sunt minciuni. Prin acest CET s-au scurs mulți bani către PNL și PSD. Nu și în mandatul meu!".
Serviciul Imagine și Cultură
Tel. fix: 021/319.10.13/int.151
E-mail: comunicare@primarias1.ro