Data: 11.09.2023
Primarul Clotilde Armand, mesaj pentru elevi la începerea noului an școlar: “Vă rog mult să învățați, nu copiați, nu plagiați!”
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a participat astăzi alături de președintele României, Klaus Iohannis, și de ministrul Educației, Ligia Deca, la festivitatea de deschidere a noului an școlar la Şcoala Gimnazială Nr. 162 din Sectorul 1.
"Mă bucur că președintele României Klaus Iohannis și ministrul Educației, Ligia Deca, au ales să participe la festivitatea de deschidere a noului an școlar la Şcoala Gimnazială Nr. 162 din Sectorul 1. Pentru comunitatea noastră acest lucru este o recunoaștere a eforturilor pe care le-am depus în ultimii ani pentru modernizarea învățământului: am investit masiv în extinderea capacității școlilor, am atras bani europeni pentru dotarea sălilor de curs cu mobilier și echipamente de ultimă generație, construim noi școli și licee, am amenajat noi terenuri de sport și locuri de joacă, am derulat programe școlare și extrașcolare finanțate de la bugetul local și acordăm cele mai mari burse școlare din București", a declarat primarul Sectorului 1.
Primarul Clotilde Armand a precizat că elevii care învață în școlile din Sectorul 1 beneficiază de programe tip after-school, iar în timpul vacanței de vară de programul "Școala de Vară": "În Sectorul 1, părinții se pot duce liniștiți la serviciu, la birou, iar copiii au activități la școală de dimineața până seara".
La finalul alocuțiunii, primarul Sectorului 1 a transmis următorul mesaj elevilor din Sectorul 1: "Vă rog mult să învățați, nu copiați, nu plagiați! Voi trebuie să fiți adevăratele modele ale societății noastre. Mult succes elevilor și cadrelor didactice în noul an școlar!".
Serviciul Imagine și Cultură
Tel. fix: 021/319.10.13/int.151
E-mail: comunicare@primarias1.ro