Data: 03.10.2023
Aproape 200 de persoane din Sectorul 1 poartă ”Brățara Vieții”. Sistemul este gratuit pentru cei cu venituri de până la 2.500 lei/lună
Medicii de la Complexul Multifuncțional Caraiman monitorizează 24h/24 starea de sănătate a aproape 200 de pacienți care au ales să poarte "Brățara Vieții". Începând de astăzi, alți 10 pensionari din Sectorul 1 s-au alăturat celor peste 180 de pacienți care sunt beneficiari ai sistemului de asistență medicală în timp real oferit de Primăria Sectorului 1.
Prin acest sistem, pacientul primește o brățară echipată cu buton de panică pe care o poartă permanent la mână, și un telefon mobil asociat acesteia. Dacă pacientul se simte rău sau consideră că are nevoie de asistență medicală, acesta apasă butonul roșu al brățării, iar telefonul mobil apelează instant Centrul de Telemonitorizare care funcționează non-stop. După primirea alertei, specialiștii Complexului Multifuncțional Caraiman declanșează protocolul de urgență pentru acordarea asistenței medicale, iar, dacă este cazul, se apelează sistemul unic de urgență 112, cu transmiterea fișei medicale a pacientului.
"Pensionarii din Sectorul 1 și nu numai beneficiază de un sistem ultramodern de monitorizare, în timp real, a stării de sănătate, și nu la o clinică privată, ci la Complexul Multifuncțional Caraiman, spitalul comunității noastre. Este vorba despre "Brățara Vieții", un sistem de asistență medicală oferit de către Primăria Sectorului 1, prin Complexul Multifuncțional Caraiman, prin care este supravegheată 24h/24 starea de sănătate a beneficiarilor", a declarat primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.
Programul este gratuit pentru pensionarii și salariații din Sectorul 1 care au un venit mai mic de 2.500 lei, pentru șomeri, persoane beneficiare de venit minim garantat, persoane cu handicap sau instituționalizate în centrele rezidențiale ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1, precum și în cazul altor categorii de persoane care nu au calitatea de asigurat. Sistemul este disponibil și altor categorii de persoane din Sectorul 1, contra unei sume minime, de 10 lei/lună, pentru cei cu venit lunar net între 2.501 și 3.500 lei, respectiv 20 lei/ lună, pentru cei cu venituri lunare de peste 3.500 lei.
Este important de menționat faptul că beneficiarii nu au nevoie de bilet de trimitere de la medicul de familie sau de card de sănătate CNAS.
Pentru informații suplimentare, persoanele interesate pot apela numărul de telefon 0762.251.002, de luni până joi, între orele 8.00-16.30, sau vineri, între orele 8.00-14.00.
Serviciul Imagine și Cultură
Tel. fix: 021/319.10.13/int.151
E-mail: comunicare@primarias1.ro