Data: 06.12.2007

Primăria Sectorului 1 deschide “Arctic Parc”

  Concerte, un carnaval, concursuri de miss, petreceri pe gheaţă, muzică şi voie bună. Aceasta este oferta Primăriei Sectorului 1 de petrecere a timpului liber pentru bucureştenii din Sectorul 1 - şi nu numai -, la patinoarul "Arctic Parc" de pe Şoseaua Kiseleff, care va fi deschis, vineri, 7 decembrie, începând cu ora 19.00.
 
La inaugurare, Primarul Sectorului 1 va oferi - alături de o vedetă - o reprezentanţie pe gheaţă.

"Arctic Parc" va include, pe langa patinoarul rezervat adulţilor, singura suprafaţă de gheaţă din Capitală amenjată special pentru copii mai mici de 10 ani. Pe o suprafaţă specială de 100 metri pătraţi, cei mici vor fi învăţaţi de un instructor să patineze. Adulţii şi tinerii obişnuiţi deja cu acest sport vor avea la dispoziţie o arenă de aproape 1.000 de metri pătraţi unde vor putea să patineze.

În pauzele de refacere a gheţii, organizatorii au adăugat patinoarului o rampă de snowtube, unde se vor forma echipe care se vor da pe gheaţă cu un colac special, în timp ce alţii vor merge înaintea lor şi vor face pârtie pe patinoar.     

În toată perioada sărbătorilor de iarnă, micuţii din Sectorul 1 vor putea vizita "căsuţa lui Moş Crăciun" - amplasată lângă patinoar - unde vor primi cadouri speciale.