Data: 18.02.2010

Certificatul energetic, la pachet cu reabilitarea termică

            Peste 80 de blocuri reabilitate termic gratuit de către Primăria Sectorului 1 în anul 2009 au în prezent certificate de performanță energetică.
             În condițiile în care Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului instituie, începând din această primăvară, obligativitatea existenței unui certificat energetic la vânzarea unei locuințe, cele peste 4.500 de familii din Sectorul 1 care locuiesc deja în blocuri reabilitate termic nu vor fi nevoite să suporte costuri suplimentare pentru a-l obține.

Odată cu finalizarea lucrărilor de reabilitare termică, proprietarii imobilelor primesc certificatul energetic al clădirii, document oficial, valabil zece ani de la data emiterii, prin care se atestă performanța energetică a clădirii și a instalațiilor aferente.

Și locatarii celor peste 200 de blocuri care vor fi reabilitate termic de către Primăria Sectorului 1 în anul 2010 vor primi certificate energetice după terminarea lucrărilor.

Toate blocurile reabilitate termic din Sectorul 1 primesc certificate energetice clasa A sau maxim B, în funcție de starea inițială a imobilului, stabilită în urma auditului energetic. Calificativele energetice pornesc de la clasa A - eficienţă energetică ridicată - și ajung până la clasa G - eficienţă energetică scăzută. În prezent, majoritatea imobilelor din București se încadrează în clasa energetică G.

În plus, blocurile reabilitate termic îşi păstrează valoarea de piaţă în ciuda faptului că preţurile imobilelor au scăzut semnificativ.

În acest an, Primăria Sectorului 1 intensifică programul de reabilitare termică a blocurilor și îşi propune să reabiliteze termic peste 200 de imobile din cartierele Pajura, Bucureştii Noi, Calea Griviţei, Ion Mihalache şi Băneasa.

Reabilitarea termică eficientizează la maxim performanța energetică a clădirilor și reprezintă cea mai eficientă şi economică metodă de reducere a consumului de energie, precum şi a costurilor de încălzire.

Blocurile reabilitate termic sunt blocuri ca şi noi, cu un  aspect urbanistic plăcut, care oferă un confort termic locatarilor acestor imobile. Acest lucru se reflectă deja prin facturi mai mici cu 40% pentru consumul de agent termic în blocurile din Sectorul 1 la care reabilitarea termică a fost finalizată", a declarat Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman. 

Direcţia de Comunicare a Primăriei Sectorului 1

Tel. fix: 021/222.36.24

Tel. mobil: 0721.410.350 - Cristina Dumbravă

E-mail: presa.primaria1@gmail.com