Data: 23.02.2010

Invitație de Presă

           Elevii de la Școala nr. 192 (str. Munteniei nr. 28, Piața 16 Februarie) vor fi învățați de către salvatorii bucureșteni miercuri, 24 februarie 2010, începând cu ora 10:30, cum să acționeze în cazul producerii unui seism major.
             Evenimentul, organizat cu ocazia Zilei Protecţiei Civile din România de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dealul Spirii" al Municipiului Bucureşti şi Primăria Sectorului 1, are ca scop pregătirea cadrelor didactice şi a elevilor cu privire la măsurile de protecţie și intervenție ce trebuie luate în cazul producerii unui cutremur major.

 La eveniment vor participa Primarul Sectorului 1, Andrei Ioan Chiliman, subunităţi specializate ale Grupurilor de Intervenţie şi formaţiuni de protecţie civilă din subordinea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dealu Spirii" al Municipiului Bucureşti, echipaje de poliţie, formaţiuni de Cruce Roşie, echipaje de ambulanță ale Sectorului 1 și SMURD București, efective ale Poliţiei Comunitare Sector 1, cadre didactice şi elevi din cadrul Școlii nr. 192.

Direcţia de Comunicare a Primăriei Sectorului 1

Tel. fix: 021/222.36.24

Tel. mobil: 0721.410.350 - Cristina Dumbravă

E-mail: presa.primaria1@gmail.com