Data: 26.03.2010

Invitație de Presă - Inaugurarea unui nou Complex Social de Servicii

            Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, va inaugura marți, 30 martie 2010, începând cu ora 11:00, un nou Complex Social de Servicii, situat în str. Pajura nr. 15A, sector 1.
            Complexul Multifuncțional "Phoenix" vine în întâmpinarea nevoilor persoanelor adulte cu handicap și persoanelor vârstnice din sectorul 1, prin oferirea de servicii de recuperare și de petrecere a timpului liber.

Noul centru vizează crearea de noi servicii şi dezvoltarea celor existente în vederea creşterii calităţii vieţii şi prevenirii marginalizării sociale a persoanelor vârstnice, a persoanelor cu handicap şi a altor tipuri de persoane aflate în risc de marginalizare.

            Centrul Multifuncţional "Phoenix" va fi structurat în mai multe module pentru a acoperi o gamă cât mai variată de nevoi idenificate la nivelul beneficiarilor de servicii sociale de pe raza sectorului 1 și anume:

•1.      Clubul seniorilor "Phoenix"

•2.      Centrul de zi pentru persoanele cu demenţă de tip Alzheimer

•3.      Centrul de recuperare neuromotorie "Phoenix"

•4.      Centrul de integrare prin terapie ocupaţională, meloterapie, ludoterapie

•5.      Centrul de reminiscenţe

•6.      Centrul de informare pentru cetăţeni

•7.      Centrul de zi "Un pas împreună"

Prezenţa unui reprezentant al instituţiei dvs. ne onorează.

Direcția de Comunicare a Primăriei Sectorului 1

Tel. fix: 021/222.36.24

Tel. mobil: 0721.410.350 - Cristina Dumbravă

E-mail: presa.primaria1@gmail.com