Data: 29.03.2010

Contribuabilii din Sectorul 1 pot beneficia de reducerea de 10% la plata integrală a impozitului până pe 31 martie 2010

           Primăria Sectorului 1 reamintește contribuabililor că miercuri, 31 martie 2010, este ultima zi în care persoanele fizice care datorează impozite și taxe locale au posibilitarea de a-și achita aceste obligații beneficiind de bonificația de 10% pentru plata integrală a impozitului pe clădiri, terenuri și mijloace de transport.
            31 martie 2010 este termenul limită pentru prima tranşă a plăţii impozitelor, urmând ca taxele pentru cea de-a doua tranşă să poată fi plătite până la 30 septembrie 2010.

Pentru neachitarea la termenul de scadență a obligațiilor de plată, se percep, după acest termen, majorări de întârziere care se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv. Nivelul majorării de întârziere este de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere.

Contribuabilii din Sectorul 1 au la dispoziție o paletă largă de servicii menite să limiteze timpul pe care trebuie să-l piardă cu achitarea impozitelor și taxelor locale datorate bugetului Sectorului 1: plata cu cardul, plata prin ordin de plată sau plata prin mandat poștal.

Comisionul pentru plata cu cardul este zero, iar operaţiunea se poate face cu orice card - de debit sau credit - emis de către orice bancă. Plata se poate face total sau parţial, la fel ca în cazul în care se plăteşte cu numerar şi nu se percepe comision suplimentar la efectuarea tranzacţiei. Pe lângă taxe şi impozite, cetăţenii îşi pot plăti şi amenzile contravenţionale, doar pe baza datelor din procesul verbal.

Cetățenii Sectorului 1 care doresc să-și achite taxele și impozitele datorate bugetului local la una dintre casieriile Direcției Generale Impozite și Taxe Locale a Sectorului 1, o pot face în următorul interval orar: luni, marți, joi și vineri - 830 - 1630; miercuri - 830 - 1830.

Plata taxelor și impozitelor locale se poate face la unul din sediile instituției din: Str. Biserica Amzei nr. 21 - 23; Calea Griviței nr. 208 - 210; Str. Borșa nr. 27; Str. Pajurei nr. 13; Sos. București-Ploiești nr. 9-13; Str. G-ral Berthelot nr. 55.

Pentru anul fiscal 2010, potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal și Hotărârii Guvernului nr. 956/2009 privind nivelurile pentru valorile impozabile, impozitele și taxele locale și alte taxe asimilate acestora, precum și amenzile aplicabile începând cu anul fiscal 2010, a fost adoptată Hotărârea nr. 405/16.12.2009 a Consiliului General al Municipiului București care reglementează nivelurile impozitelor și taxelor locale, ale taxelor pentru utilizarea temporară a locurilor publice și a altor taxe pentru Municipiul București.

Direcția de Comunicare a Primăriei Sectorului 1

Tel. fix: 021/222.36.24

Tel. mobil: 0721.410.350 - Cristina Dumbravă

E-mail: presa.primaria1@gmail.com