Data: 17.06.2015
Andrei Chiliman, nominalizat la premiul Roger Léron 2015, pentru contribuția adusă la dezvoltarea surselor de energie durabilă în UE
Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a fost nominalizat la prestigiosul premiu Roger Léron, decernat de către Federația Europeană a Agențiilor și Regiunilor pentru Energie și Mediu (FEDARENE). Premiul recompensează contribuția la dezvoltarea energiei durabile în Uniunea Europeană, la nivel local și regional, iar pentru ediția 2015 s-au înscris 12 state membre. Potrivit organizatorilor, scopul premiului este de a recompensa persistența, atitudinea pozitivă, abordarea proactivă și implementarea cu succes a diferitelor proiecte cu impact larg pentru o energie durabilă la nivel regional și/sau local.
Primarul Sectorului 1 a fost unul dintre cei patru nominalizați la câștigarea premiului, alături de reprezentanți ai Austriei, Suediei și Irlandei. Câștigătorul premiului a fost desemnat reprezentantul Austriei, în cadrul unei ceremonii organizate marți, 16 iunie, a.c., la Palatul Academiilor, din Bruxelles, la care a participat și primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman.
"Sunt onorat să mă aflu printre cei patru nominalizați și să constat că eforturile Primăriei Sectorului 1 în direcția implementării surselor de energie durabilă sunt recunoscute la nivelul Uniunii Europene. Voi depune, în continuare, toate eforturile pentru ca Sectorul 1 să devină prima comunitate eficientă energetic din România, prin utlizarea la scară largă a surselor de energie regenerabilă. Folosirea energiei alternative presupune economii atât la bugetul local, cât şi la bugetul familiilor, pentru că este mult mai ieftină decât energia clasică şi, în plus, creşte substanţial standardul de viaţă al locuitorilor, pentru că protejează mediul", a declarat primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman.
Serviciul Imagine, Cultură, Presă și Informatică
Tel. fix: 021/222.36.24 – Cristina Dima
E-mail: presa.primaria1@gmail.com