Data: 14.03.2023

Precizări privind informațiile false propagate în spațiul public

În legătură cu informațiile false vehiculate în spațiul public referitoare la dosarul care se află pe rolul instanței pentru anularea raportului de evaluare al Agenției Naționale de Integritate, Serviciul Imagine și Cultură a fost împuternicit să facă următoarele precizări:

"În dosarul nr. 8199/2/2022, având ca obiect anulare raport evaluare ANI raport nr. 49614/G/II/04.11.2022, aflat pe rolul Curții de Apel București, la primul termen de judecată, din 13 martie 2023, a fost depusă o cerere completatoare din partea apărătorului meu ales. Față de această cerere completatoare ANI a invocat excepția tardivității, excepție care a fost respinsă în sală de către completul de judecată. În acest context, instanța de judecată a dispus amânarea cauzei și acordarea unui nou termen, pe 8 mai 2023, pentru ca ANI să depună întâmpinare.

De asemenea, instanța a constatat suspendate de drept efectele raportului de evaluare, astfel încât susținerile suplimentare referitoare la suspendare nu mai prezentau interes în cauză. Este important de menționat că efectele actului administrativ, care a fost contestat în instanță, sunt suspendate în acest moment. În concluzie, informațiile false lansate în spațul public de mai mulți oameni politici sunt propagate pentru a dezinforma opinia publică, "
precizează primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.




Serviciul Imagine și Cultură
Tel. fix: 021/319.10.13/int.151
E-mail: comunicare@primarias1.ro