Data: 26.04.2023
Participăm la Programul Rabla Local. 5000 de mașini poluante din Sectorul 1 vor putea fi casate
Aproximativ 5000 de autoturisme vechi și poluante din Sectorul 1 vor putea fi casate și nu vor mai afecta calitatea aerului pe care îl respirăm. Consiliul Local Sector 1 a aprobat în unanimitate în ședința de astăzi participarea Sectorului 1 în cadrul "Programului privind casarea autovehiculelor uzate" derulat de Ministerul Mediului, Apelor Pădurilor, prin Administrația Fondului de Mediu (AFM).
Astfel, de la bugetul local al Sectorului 1 va fi asigurată acordarea stimulentului de 600 de lei/autovehicul pentru casarea a aproximativ 5000 de autovehicule uzate din această zonă administrativă. Este vorba despre o finanțare în cuantum total de 3.000.000 lei.
Menționăm faptul că, potrivit prevederilor Ordinului nr.864/30 martie 2023 cu privire la aprobarea Ghidului de finanțare a Programului privind casarea autovehiculelor uzate, 80% din valoarea stimulentului, în cuantum de 2400 de lei/autovehicul, este asigurat de către Administrația Fondului pentru Mediu, iar 20% din valoarea acestuia, în cuantum de 600 de lei/autovehicul, este asigurat de către administrațiile locale.
"Gradul ridicat de poluare din București ne afectează calitatea vieții fiecăruia dintre noi punându-ne pe termen lung sănătatea în pericol. Una dintre principalele cauze ale poluării din București o constituie gazele de eșapament și vechimea parcului auto din Capitală. Trebuie să luăm măsuri urgente și concrete pentru a ne apăra sănătatea și pentru a ne îmbunătăți standardul de viață. Prin casarea a 5000 de mașini vechi, în Sectorul 1 vom avea mai puțină poluare și ne vom face aerul mai respirabil", a declarat primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.
Ce autoturisme pot fi casate prin programul Rabla Local?
Conform ghidului de finanțare, prin programul Rabla Local poate fi casat autovehiculul cu o vechime egală sau mai mare de 15 ani care se încadrează în norma de poluare EURO 3 și/sau inferioară.
Totodată, persoanele fizice care vor primi stimulentul pentru casarea mașinii se vor angaja că nu vor achiziționa un autoturism cu norma de poluare EURO 5 și/sau inferioară în termen de 3 ani de la primirea stimulentului.
Menționăm faptul că Programul Rabla Local este un program separat față de Rabla Clasic, pentru care se pot solicita bani de la stat pentru înlocuirea mașinilor vechi cu unele noi, mai puțin poluante și Rabla Plus, destinat cumpărării de mașini electrice hibride.
Cetățenii se pot înscrie după ce AFM va deschide sesiunea
Primăriile pot depune cererile de finanțare și documentația aferentă prin intermediul aplicației informatice, puse la dispoziție de AFM, în perioada 21 aprilie 2023, ora 10:00 – 28 aprilie 2023, ora 23:59. Astfel, Primăria Sectorului 1 urmează să se înscrie în acest program până cel tărziu la data de 28 aprilie 2023.
După încheierea contractelor de delegare încheiate de Administrația Fondului pentru Mediu cu unitățile administrativ-teritoriale și publicarea pe site-ul: www.afm.ro a listei unităților administrativ teritoriale care au încheiat contracte de delegare, AFM va publica anunțul de deschidere a sesiunii de înscriere pentru solicitanții persoane fizice și a sumelor alocate.
Serviciul Imagine și Cultură
Tel. fix: 021/319.10.13/int.151
E-mail: comunicare@primarias1.ro